…de când a fost să ne aflăm
întru această fantastică odisee,
mereu, mereu ne întrebăm
din-de-unde venim
și, mai cu seamă, spre ce
matamorfoze tainice migrăm…
cu noi, ce va fi să fie
după ce trecem pragul – Dincolo…
pe tărâmul de inefabilă poezie,
Fi-vom de atunci înainte
Aureole de Gânduri…,
înflorind în necuvinte,
ascultând cum crește iarba
deasupra-ne
în așteptarea reîntâlnirii
…cu Noi înșine !
În efemera-ne peregrinare,
Dinspre Noapte — către Zi,
Pe a Vieții fantastice Cărare
Ce trece prin Noi-Înșine,
neabătut prin fiecare,
Precum trece trenul prin tunel
Și submarinul pe sub mare,
De nu ni s-ar mai prelungi
A Rațiunii (ereditar-damnabilă) eclipsă,
O, Doamne, cât de bine ar fi !
Atunci nu ne-am mai teme
De imprevizibil, de Necunoscut…
Nici de vremea — de dincolo de Vreme,
De „pragul Marii Treceri” — ce duce
Dinspre derizoriu către Absolut,
Pe fantastica Cărare, curgătoare,
Spre „CEL-CE-ESTE ” prin Sine insuşi
Alfa si Omega imuabil, Principiul desăvârşit
Fără început şi sfârşit.
ajuns la cumpănă, Gândul
ce n-a primit darul
întrupării-n Cuvânt
durerea-L preface
în picături de rouă,
lacrimi celeste ce cad
pe pământ,
dovada e certă — când în noi
durerea plânge,
şi stelele plâng…
Lumină ce răsari în Mine
Cu fiecare Zori de Zi
Eşti Bucuria Care-mi vine
Din nepătrunsul Vechi Mister
Al Verbului etern — „A fi” —
Te-ai revelat în graiul Rugului aprins
Cu Nume mai presus de orice nume
Întru al cerurilor Cer şi pe Pământ
Singurul ce despre Sine poate spune
Dumnezeiesc de simplu:
„Eu sunt Cel ce sunt.”
presat de necesitate
împins de curiozitate
am evadat
de — Dinlăuntru-mi
să mă văd cum arăt
pe de – Dinafară
— în timp ce —
de jur împrejur
„Totul” se mişcă
într-un perpetuu rotund…
— Mamă!!! Ce Bucurie
să auzi bătând
Clopotul (Ne) Timpului
sub a cărui limbă — iată —
m-am reîntâlnit
Cu Tine, cu El, cu Ea…
Cu Mine. Însumi
percepând incolora Nefiinţă
a fi un concept absurd
pe când de jur împrejur
în toate „TOTUL” se mişcă
Într-un perpetuu rotund…
în urmă-mi Dorul…
fermecat de Necuprins
fost-am biruit de-un Vis
şi m-am dus, şi m-am tot dus…
din răsărit la apus
pe-un Tărâm îndepărtat
de unde n-am înturnat
… şi-am lăsat în urmă-mi Dorul
să îl murmure Izvorul
din apa-i vie să se-mbete
de dragoste feciori şi fete
cât vor mai fi nopţi cu lună
şi zile cu voie bună…
veghindu-şi ne-ncetat demersul
de la întemeierea Lumii
Iubirea îndumnezeieşte Universul.
Seini, 15 ian. 2016
