(Ioan, 14,6)
P.S. Iustin Sigheteanul
nu e mers fără de cale,
nici existenţă fără sens
Cosmosul, prin tot ce are,
neînţelesului dă înţeles…
întreabă, bunăoară, vântul când adie
ce l-a împins pe drum de seară
de unde vine, încotro se duce…
… şi acel cântec de vioară
purces dintre arcuş şi patru strune
trase peste o cutie goală
de unde are chip şi frumuseţe fără nume…
pâraiele ce curg la vale,
în mersul lor, de ce nu obosesc?
şi când ajung, de se revarsă-n mare…
prea mult în loc nu zăbovesc
din nou se întorc la izvor
într-un mirific circuit
ca iar să se reverse-n mare
val după val, necontenit…
Tot astfel şi noi curgem
spre Marea Vieţii fără de sfârşit
robiţi de dorul şi iubirea
Misterului etern ce ne-a zidit
…cum nu e mers fără de „CALE”
nici existenţă fără sens
„ADEVĂRUL” este „VIAŢA” care
neînţelesului dă înţeles…