Logo

Cetate la marginea lumii

Cel care a ajuns o singură dată pe Valea Seinelului are satisfacţia că a călătorit în timp, că a văzut lumea cum era la facerea ei.

Este, aici, un spaţiu greu de definit, misterios şi dătător de uriaşă pace sufletească. Odată ajuns, ai siguranţa că vei trăi veşnic, străjuit de cetatea ce se ridică în bătaia soarelui, natura îmbietoare îţi oferă o siguranţă pe care nu ţi-o pot zdruncina nici cele mai puternice cataclisme şi nici chiar potopul.

Despre o asemenea lume şi despre oamenii care au locuit-o şi o stăpânesc face scriere această carte: Aceasta pentru că autorii, uimiţi de frumuseţea locurilor, de bogăţia lor, s-au imaginat o clipă în luxurianta viaţă de la cetate şi apoi s-au pogorât în colibele românilor să le boteze copiii.

Este, aici, în cartea de faţă, multă literatură, multă scriere artistică. Datele nu sunt seci, rigide, comentate numai ştiinţific, ci ele sunt îmbrăcate în metafore, în poezie, în strălucire dumnezeiască, pentru că ele vorbesc de un loc magic, de un spaţiu dumnezeiesc, prin care s-a ridicat spre soare cetatea.

În fiecare toamnă poposesc la Seini. Nu fac altceva decât să miros mireasma strugurilor. Aici am senzaţia că pot să-mi măsor rodnicia unui an.

Dealurile ruginii, mirosul strugurilor îmi oferă o teribilă sărbătoare a existenţei. Şi, adesea, trec pragul autorilor – tată şi fiu – cum odinioară a trecut Ioan Alexandru, Mihai Olos, Augustin Cozmuţa, V.R. Ghenceanu, Nicolae Goja.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu

Teandrie lirică sau dialogul umanului cu divinul

Augustin COZMUŢA

 

Sentimentul religios caracterizează profund fiinţa umană şi reprezintă o latură esenţială a dimensiunii sale spirituale. Tocmai de aceea trăirea sentimentului religios nu înseamnă doar inocenţă şi sfântă naivitate, ci presupune şi meditaţie adâncă asupra destinului omului, în principal prin raportarea sa la instanţa supremă a divinităţii. Exhibarea credinţei, inclusiv abordată ca temă poetică, pretinde însă o viziune tainică, discretă şi delicată, spre a transmite cât mai autentic şi mai sensibil sentimentul religios, trezind la fel de tainic emoţie în sufletul semenilor, spre a nu cădea în grandilocvenţă şi, în ultimă instanţă, în impostură intelectuală, iar la nivelul expresiei în artificiozităţi şi convenţionalisme, fie ele şi teologic bine intenţionate. De asemenea precepte se recunoaşte a fi condus în poezia sa şi Gheorghe Pop în volumul Peregrin spre… Dincolo (Editura Eurotip, Baia Mare, 2012), după ce anterior publicase ca debut cartea Învins de iubire (Editura Gutinul, Baia Mare, 1994).

Comentând „cărţile preoţilor noştri”, preotul-profesor Ioan Chirilă din Cluj-Napoca vedea cu îndreptăţire în poezia lui Gheorghe Pop o vrednică tentativă de „restaurare mărturisitoare”, în sensul că, prin trăire şi meditaţie, credinţa religioasă se cuvine să rămână mereu o încercare de reconstrucţie spirituală şi existenţială a omului.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu

Gheorghe Pop: „Învins de iubire”

 

Imaginea poetică a lui Gheorghe Pop este unitară, aceasta fiind dată, paradoxal, tocmai de căutarea centrifugalului. Înclinăm să credem că structura intimă, originară a poetului este fascinanta scenă de reintrare în propria-i fiinţă, ce o găsim în volumul său „Învins de iubire” apărut la editura „Gutinul” din Baia Mare cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 50 de ani: „Acasă la noi când mă întorc / Mă regăsesc Copil al Minunii / Sunt fericit acasă la noi / De începutul şi capătul lumii”.

Originalitatea poetului constă în viziunile thanatologice, datele acestora sunt ordonate într-o nouă constelaţie, ceea ce îi conferă emblemele originalităţii şi ineditului: „Solemn ca într-o liturghie / stau brazii drepţi cu creştetul în cer / În jurul lor miroase a veşnicie / Şi a tăcere plină de mister”.

Poetul ştie cu măiestrie să-şi drapeze trăirile, bizar, funambulesc, uneori ceremonios, alteori afectat, dar încercând să-şi ascundă proiecţiile alcătuirilor lumii propuse: „O vreme soseşte, a vremurilor toate / Când cerul s-ar sparge, pământul ar arde / de nu i s-ar face Nedreptăţitului / Odată şi odată / Dreptate”.

Autorul nu-şi părăseşte întotdeauna gravitatea, cu versuri melancolice, dezabuzate, încearcă să dea „definiţii” vieţii, reuşind să sensibilizeze cititorul cu metafore inedite: „Mamă, de ce nu m-ai născut / cu inima de piatră / să nu simt cum mă doare / căderea frunzei / şi-a florilor petale / tot mai intens / la asfinţit de gând / când mă înclin spre toamnă”.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu

Între altar şi poezie

Gheorghe PÂRJA

 

Urmărind călătoria din ultima vreme a preotului Gheorghe Pop, mi-am conturat limpede unde locuieşte adoraţia şi rana frumuseţii. Înfăţişarea lui de apostol contemplativ mi-a amintit de vechile fotografii văzute în casele cărturarilor din Maramureş care- ţi inspiră respect şi te obligă să-ţi pui sufletul în rânduiala adoraţiei. Frumuseţe şi nobleţe interioară. În faţa altarului, preotul descifrează tâlcul cărţilor unice şi sloboade asupra enoriaşilor lumina mărturisitoare. Cu har şi inspiraţie aleasă, slujitorul altarului a purces spre desluşirea Cuvântului spre a spori sărbătoarea lumii prin contemplaţie. Având obârşia într-un sat de pe Mara, preotul şi poetul Gheorghe Pop a îmbrăcat mantia pe drumul desăvârşirii. Poetul este ucenicul care a aflat răbdarea dimineţii eterne. Înlătură vălul de pe lucrurile apropiate pentru a descoperi miracolul seminţei. Ştie bine că din îngemănarea frânghiei cu cerul se aprinde focul nevăzut al lirismului. Scrie cu cinstire despre iubirea din lume, dar şi despre adoraţia divină. Ceea ce ar trebui să locuiască în fiecare om. Întoarcerea chipului spre lume este tocmai miracolul cutremurat din dangătul clopotului însingurat. Am scris despre poezia dumisale cu nădejdea că am priceput taina pentru a o releva cititorului. Că am priceput zborul păsării dar şi vraja ierbii sub clar de lună. Urma cailor prin pulberea drumurilor este odihna din cuvânt. Dar şi neliniştea căutării.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu

Omul care a înălţat şi a sfinţit oraşul Seini

Gabriela TULBURE,
primarul oraşului Seini

 

Când începi să scrii despre oameni mari, toate cuvintele devin mici şi neîncăpătoare.

Când încerci să evoci personalitatea unor oameni speciali şi cu totul deosebiţi, a căror inimă bate doar pentru Hristos, este ca şi cum ai vrea să prinzi cu mâinile tale vântul.

Despre preotul nostru, al Seiniului, preacucernicul paroh Gheorghe Pop, care este şi duhovnicul meu şi-al familiei mele, aş îndrăzni să vorbesc, încercând, atât cât este cu putinţă, să-i descifrez personalitatea.

Ambasador al unei puteri divine, al unui împărat a cărui împărăţie nu este din lumea aceasta, dar care este pentru lumea aceasta, iată grandioasa misiune divină pe care şi-a asumat-o cu multă responsabilitate preotul nostru şi-a reuşit să o ducă până la capăt.

Prin felul în care gândeşte şi se manifestă, prin gesturi şi atitudine, prin ceea ce exprimă în cazuri diverse, fie ele triste sau vesele, prin felul în care comunică, deopotrivă cu cel sărac şi cel bogat, rolul preotului Gheorghe Pop în comunitatea din Seini este extrem de important, îndrăznesc a spune uneori chiar determinant. Privindu-l sau ascultându-l când oficiază sau predică, orice murmur încetează, pentru că fiecare credincios simte cum de undeva, de sus, din înaltul cerului, cuvântul preotului vine cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti şi cu porunca unei credinţe desăvârşite. Este un preot cu mare vocaţie, are har şi dar dumnezeiesc, şi asta nu este puţin lucru.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu

Viaţă pusă în slujba lui Hristos şi a oamenilor

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului,
Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

 

De Părintele Gheorghe Pop mă leagă o amintire sfântă: este vorba de preotul de pioasă amintire Toma Păunescu. Dânsului i-a fost naş, iar eu m-am bucurat de prezenţa lui tonifiantă în calitate de vicar administrativ pensionar la Alba Iulia. Ne-am întâlnit de mai multe ori în casa liniştită a acestui preot de vocaţie şi păstrător al vechilor rânduieli pline de prestanţă. Am fost împreună şi atunci când distinsa lui preoteasă, iar apoi şi el, s-au mutat la Domnul.

 

Pe părintele Gheorghe Pop l-am ştiut ca preot de vocaţie, bun slujitor şi preocupat de cultură, şi când era la Cicârlău, iar mai apoi la Seini. Am participat împreună cu Preasfinţitul Iustin la resfinţirea grandioasei biserici din Seini, pe care o restaurase. L-am întâlnit şi la Cluj pe când îşi lansa una dintre lucrările literare, ştiut fiind că era preocupat de poezie. Mai înainte alcătuise şi o monografie consistentă a oraşului Seini.

(mai mult…)

Citeşte toată recenzia
Recenzii
Niciun comentariu
Meniu