Cel care a ajuns o singură dată pe Valea Seinelului are satisfacţia că a călătorit în timp, că a văzut lumea cum era la facerea ei.
Este, aici, un spaţiu greu de definit, misterios şi dătător de uriaşă pace sufletească. Odată ajuns, ai siguranţa că vei trăi veşnic, străjuit de cetatea ce se ridică în bătaia soarelui, natura îmbietoare îţi oferă o siguranţă pe care nu ţi-o pot zdruncina nici cele mai puternice cataclisme şi nici chiar potopul.
Despre o asemenea lume şi despre oamenii care au locuit-o şi o stăpânesc face scriere această carte: Aceasta pentru că autorii, uimiţi de frumuseţea locurilor, de bogăţia lor, s-au imaginat o clipă în luxurianta viaţă de la cetate şi apoi s-au pogorât în colibele românilor să le boteze copiii.
Este, aici, în cartea de faţă, multă literatură, multă scriere artistică. Datele nu sunt seci, rigide, comentate numai ştiinţific, ci ele sunt îmbrăcate în metafore, în poezie, în strălucire dumnezeiască, pentru că ele vorbesc de un loc magic, de un spaţiu dumnezeiesc, prin care s-a ridicat spre soare cetatea.
În fiecare toamnă poposesc la Seini. Nu fac altceva decât să miros mireasma strugurilor. Aici am senzaţia că pot să-mi măsor rodnicia unui an.
Dealurile ruginii, mirosul strugurilor îmi oferă o teribilă sărbătoare a existenţei. Şi, adesea, trec pragul autorilor – tată şi fiu – cum odinioară a trecut Ioan Alexandru, Mihai Olos, Augustin Cozmuţa, V.R. Ghenceanu, Nicolae Goja.
Prietenia cu autorii îmi este de mare folos aici, în această cetate de la marginea lumii, pentru că sus, în coasta pădurii, stă atârnat spre cer numele lui Eminescu; pentru că de aici au strălucit câţiva oameni şi au devenit personalităţi. Şi, mai ales, îmi place să mă dezmierd cu această remarcă genială: „Pentru a cultiva cât mai mult via, oamenii au avut nevoie de pace”.
Autorii fac, în această lucrare, discuţii despre etnii, insistă pe o raportare permanentă a istoriei locale la istoria naţională.
În hotarul acestei localităţi şi-a crescut via părintele Vasile Lucaciu.
Aici a existat, de-a lungul timpului, o adevărată toleranţă religioasă. Se simte, într-un fel, că monografia vine dinspre preoţi: se vorbeşte aici despre dragoste şi despre moarte, despre interdicţiile la căsătorie şi, mai ales, se aminteşte că iubirea nu are graniţe.
Autorii au escaladat arhivele, au realizat o muncă sisifică, ce nu va putea fi recunoscută de ignoranţi.
Poartă a Someşului, străjuit de cetatea medievală, secole de-a rândul Seiniul a devenit preocuparea a doi autori din generaţii diferite – tată şi fiu – şi a căpătat o altă legitimaţie peste cea de Zynir, amintită în anul 1341. A scrie cartea unei aşezări, cartea unei comunităţi în care neamurile se suprapun în timp şi impun mersul istoriei, înseamnă nu numai o datorie sacră a unor intelectuali desăvârşiţi în existenţa şi profesia lor, cât şi o mare responsabilitate, deoarece o asemenea carte este menită să dureze cât veacurile. Când ţi se oferă ocazia să prezinţi o asemenea lucrare trebuie să te consideri un privilegiat al sorţii, trebuie să recunoşti că sufletul tău se trădează în dragostea şi iubirea oamenilor despre care se face scrierea.
Monografia Seiniului se vede, în sfârşit, aşezată între coperţile unei cărţi. Este scrisă din perspectiva unui drum spiritual, a unui drum de iniţiere în care autorii se regăsesc în mijlocul unei comunităţi tolerante, dăruiţi de Creator cu frumuseţea şi bogăţia pământului.
Posibil ca, în anumite momente cruciale din viaţa omului, cartea să prezinte şi câteva predici despre care critica literară spune că sunt capodoperele părintelui Gheorghe Pop. „Ascultătorul este cucerit de eleganţa frazelor, impresionat de cultura teologică, filosofică şi literară”.
Tânărul teolog Tomel Pop primeşte moştenire marea avere spirituală pe care trebuie să o ducă mai departe şi să o desăvârşească.
Aici, viaţa autorilor se identifică până la indistinct cu viaţa comunităţii.
Am onoarea să-mi aşez rândurile mele sincere către aceşti oameni minunaţi, pentru că aici am fost împlinit în slujirea şcolii, pentru că aici am avut mulţi prieteni.
Autorii lucrării au oferit Seiniului o mare carte a neamurilor. Au cuprins între coperţile sale crâmpeie de viaţă din istoria acestei localităţi.
Ce ne va rămâne nouă va fi bucuria lecturii, mândria că am trăit o clipă de fericire în cetatea de la marginea lumii.
Nicoară Mihali
Cartea Cetăţii Zynir
Editura Enesis, Baia Mare, 2003, pag. 7-8.