prof. Augustin Mic
martor ocular ne este soarele
care, dintru începuturi, ne-a văzut.
nu am venit aici de-aiurea…
suntem contemporani cu izvoarele
şi fraţi buni cu pădurea
Mioriţa, sub poale de munte,
în balade, ne cântă destinul…
turme de cerbi, cu stele în frunte,
boncăluind, sub verde frunze de cetini,
Preamăresc pe Stăpânul
ce face să crească firul de iarbă
şi floarea de colţ să-nflorească,
înveşmântând întreaga zidire
cu frumuseţe dumnezeiască –
De tot ce mişună-n jur
Nu avem teamă,
Nici chiar de ziua şi ceasul de-apoi
Veşnicia însăşi nu ne ia vamă,
de vreme ce locuieşte în casă cu noi…
2 comentarii. Postează un comentariu nou.
Ce frumos ati concentrat „vesnicia” in vers si ati asezat-o in inimile noastre ! Acum chiar…”locuieste in casa cu noi”.
Mă bucur că am un prieten şi un concetăţean cu mult talent în a scrie poezii cu încarcătură sufletească, foarte sensibilă, care pătrunde adânc în inimile celor care o citesc.
Felicitări d-le Pop pentru talentul şi pasiunea de care aţi dat dovadă de-a lungul anilor în scrierea acestor multe poezii frumoase !
Te îmbrăţisez cu mult drag,
Gh. Robaş