lui N. Goja
apa-nvârte roata morii,
vântul fugăreşte norii,
migratori precum cocorii…
fetele iubesc feciorii,
focul arde apriori
gândul presimte fiorii
când spre noapte zoresc zorii
fredonând „memento mori”
reîntorşi în crugul firii
sporim spuza amintirii
dintr-o lume apriori,
vântul fugăreşte norii…
apa-nvârte roata morii,
fetele iubesc feciorii
noaptea o destramă norii
voia „Celui Vechi de zile”
Totul curge şi revine
Dintru – Prin – şi către Sine…
ecoul tăcerii
în suflet îmi răsună,
amintirile-mi, păsări călătoare,
migrează spre lună…
Din fantastica aventură,
golit de lumină,
Lutul se-ntoarce în Sine
cu faţa spre răsărit, aşteptând
dincolo de poarta tăcerii
să audă trâmbiţele vestind,
mult aşteptata auroră, –
Premergătoare
Zorilor Învierii.
Seini, 21 sept. 2003
pornit de unul singur
pe cărăruia străjuită
de abisale prăpăstii…
fără Tine, steaua mea de sus,
naufragiam în niciunde,
pierzând orice legătură
cu Tărâmul Speranţei,
non-sensul înghiţindu-mă
precum triunghiul bermudelor,
fără să fi pus vreodată piciorul
pe Atlantida.
prin orice vămi ne-ar trece
omeneasca fire:
– flori de cenuşă,
pământ în devenire –
un fapt ineluctabil ştim:
din scurta noastră pribegie
ne-ntoarcem de unde venim,
precum o nostalgie,
lăsând înscrisă pe nisip
reper la cei ce ne-or urma
această poezie…
Îţi zic adio, An ce treci,
Lăsămu-te în urmă;
Rămâi în negurile reci,
Cu anii ce trecură.
În veci n-o să ne întâlnim
Şi pragul n-o să-ţi trecem
La masa ta să ne oprim
Şi-n tine să petrecem
Te duci şi astfel n-o să fii
Cu lumea şi viaţa
Apus pe veci, doar amintiri
Vor rămânea precum ceaţa…
În urma ta vin alţii noi…
Şi ei la fel vor trece
O, nu! Ei nu se trec,
Ci noi, viaţa ne-o petrecem…
Cluj, 31 decembrie 1960
dacă aşa a fost
să fiu
umilă floare
de cicoare
şi nu pot nicidecum
să mă transform
în trandafir,
atunci voi creşte lângă el
măcar
aroma să-i respir…
