„Eu sunt cel ce nu-s”…
Mihai din satul Mara
Omul cu un picior de lemn
l-am auzit când i-a spus
printre multe altele
lui Mihăiuc fiului său:
„Eu sunt cel ce nu-s”…
Nu după mult timp
prezicerea-i s-a împlinit
de atunci mă obsedează mereu
zisa lui Mihai din Mara
Omul…
Cu un picior de lemn
„Eu sunt cel ce nu-s”.
m-am născut într-un sicriu
precum un vierme
în inima copacului
dintru început fiind un mort viu
purtând pecetea păcatului.
Aştept o zi anume să vină
când copacul se va tăia
şi arde în foc
din vierme
să mă transforme
în Lumină.
Seini, 26 octombrie 2000
fără să se ajungă
aleargă clipele…
vrând să le opresc
trecut-au prin mine
transfigurându-mă…
aud şi acum
ecoul implorator:
„Clipă, stai pe loc
eşti atâta de frumoasă”…
fără să preget aş fi dat
veşnicia întreagă
pentru o… clipă
ce pe lângă mine
a trecut.
lui N. Scheianu
dintru cele patru vânturi
la masa Domnului,
fluturii
cete, cete s-adună,
sorbind elixirul vieţii
din seva Cuvântului
neapropiata Lumină…
Zborul lor
peste florile din Eden
interceptându-l
ne descătuşăm din
străvechea obidă.
aducându-ne aminte
că, înainte
de a avea aripi,
asemenea nouă
fluturele a fost
o umilă omidă…
prof. Veronica Babiciu
„La umbra Cuvântului”…
pe „Via Dolorosa”,
cu sufletul fremătând
de durere şi milă,
Veronica îşi despăturează
imaculata-I maramă
şi odată cu sudoarea de sânge
de pe fruntea încoronată cu spini
culege chipul lui „Ecce Homo”,
icoană ce va rămâne de-a pururi
întregii omeniri
mărturia nemărginitei iubiri
a Loganului divin întrupat,
Cuvântul fără de umbră
„ce luminează pe tot omul
ce vine în lume”,
Soarele ce risipind întunericul
niciodată nu va apune
Veronica Babiciu,
– precum odinioară Luca şi Cleopa –
pe drumul spre Emaus
cu sufletul fremătând
întru Lumina neînserată
Corneşti, duminică, 6 martie 2011
înotând solitar
prin oceanul de gânduri
fascinat mă scufund
în adâncuri
până la înţelesul,
dincolo de cuvinte
pipăind „Adevărul
care ne face liberi”.
