Îţi zic adio, An ce treci,
Lăsămu-te în urmă;
Rămâi în negurile reci,
Cu anii ce trecură.
În veci n-o să ne întâlnim
Şi pragul n-o să-ţi trecem
La masa ta să ne oprim
Şi-n tine să petrecem
Te duci şi astfel n-o să fii
Cu lumea şi viaţa
Apus pe veci, doar amintiri
Vor rămânea precum ceaţa…
În urma ta vin alţii noi…
Şi ei la fel vor trece
O, nu! Ei nu se trec,
Ci noi, viaţa ne-o petrecem…
Cluj, 31 decembrie 1960
dacă aşa a fost
să fiu
umilă floare
de cicoare
şi nu pot nicidecum
să mă transform
în trandafir,
atunci voi creşte lângă el
măcar
aroma să-i respir…
lui Augustin Cozmuţa
…tot altfel vrem să fim de cum suntem…
ni s-a dat puţin, râvnim mai mult,
călcând porunca din Eden.
în noi purtăm vechiul blestem
de-a tinde către Absolut…
De n-ar fi apă, nu ar fi nici sete,
lumina-i făcută pentru ochi
şi sunetul pentru ureche
De n-aş purta în mine chipul Tău
nu Te-aş dori, nici nu Te-aş căuta
s-astâmpăr setea sufletului meu
iscată de Fiinţa Ta…
Oricât ai fi de-ascuns şi-ndepărtat,
„fiindcă Te-am găsit,
Te-am căutat”…
I.P.S. Arhiepiscop Iustinian Chira
fără de Tine
nimica nu suntem;
şi nu găsim la toate
nici un rost.
Decât aşa o existenţă
– iartă-mă, Părinte,
mai bine
nici nu am fi fost.
Orizont şi sens
doar Tu le dai la toate.
Cu noi când eşti,
Mărite Doamne,
nu avem frică nici de
înspăimântătoarea moarte.
Tu ocroteşti întreaga fire
şi mai presus de orice înţeles
Eşti infinitul de Iubire
Minune ce aduce
şi ţine-n existenţă
întregul Univers…
În noaptea preasfântă,
când cete de îngeri
în ceruri colindă:
„Întru cei de sus
lui Dumnezeu mărire
pe pământ pace
între oameni bunăvoire”
Veşmânt de flori dalbe
îmbracă pământul
când mai presus de fire
în trup se arată
Cuvântul…
Sub raza de lumină
a stelei de sus,
zidire întreagă
vino şi vezi
Iubirea divină
întruchipată
în Pruncul Iisus…
suntem în custodia Destinului,
precum o jucărie
în mâna unui copil capricios
care ne alintă, jucându-se cu noi…
de la o vreme, plictisindu-se,
ne abandonează,
ori ne sparge şi aruncă
în lada de gunoi…
