cu Ochiul deschis înlăuntru,
Lacul, Sinele meu,
își contemplă Adâncul…
întrebându-Se cu vădită mirare,
cum încape Cerul în El
cu toată mulțimea-i de stele,
crezând, mai mult decât i se pare,
că, dintotdeauna, Nemărginitul
în Adâncu-i oglindindu-Se,
Îl încununează…
cu inefabilă slavă.