„Dintru adâncuri am strigat către Tine,
Doamne, auzi-Mă…”
…văd în izvorul ce curge la vale spre mare,
purtând pe frunte cunună din raze de soare,
dorința și setea Adâncului de lumină;
în zefirul palid, adiind printre morminte,
văd suspinele Adâncului în lume risipite…
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
din pântecul întunecat al Pământului,
apăsat de durere, Adâncul împinge înafară,
Izvorul de lacrimi adunate în inima Lui,
din ere necunoscute, imemoriale…
Împuternicindu-L să-i ducă pe undele sale,
amarul și suferinţele istovitoare,
transformate de Timp în mări și oceane,
pentru Ziua cea Mare cu ceasurile grele,
când — NEVĂZUTUL — întru slavă şi putere,
sub raza de veghe nestinsă a Gândului,
ieşind din suverana-i grăitoare tăcere
Aminte Își va aduce de… lacrimile Adâncului…