Mă dor cuvintele…

mă dor cuvintele
care sufletul mi-l rănesc,
ca niște săgeți otrăvite,
mai cu seamă atunci
când sunt azvârlite
de cei pe care îi iubesc,
și niciunde nu-mi găsesc
mângâiere și nici vindecare,
decât în milosirda,
dumnezeiasca Iertare…

11.11.2017Neodihna gândului, Poezii noiNiciun comentariuIlustraţia: DBP

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

"Pe cucernicul părinte poet l-am cunoscut cu mai bine de un sfert de veac, în pragul bisericii din Cicârlău, într-o zi de duminică, după Sfânta Liturghie. Aveam sub braţ câteva afişe ale premierei cu piesa „La o piatră de hotar” de Ion D. Sârbu. Eram înnebuniţi de emoţie toată trupa: Mariana Pop, Ica Babici (la Faza republicană a înlocuit-o Marilena Vinţ, actuala doamnă Macarie), Augustin Micu, Valeriu Sabău şi încă vreo doi băieţi al căror nume, să mă ierte, l-am uitat. O trupă de… Marele premiu pe ţară. Nouă, însă, prima confruntare cu cei de-acasă ne dădea cele mai cumplite emoţii. Pe părintele Pop l-am rugat, atunci, să-mi dea voie să lipesc câteva afişe pe uşile de la intrarea în biserică şi pe gardul de la stradă. Şi l-am mai rugat să mă pomenească în Sfintele rugăciuni pentru ca bunul Dumnezeu să ne ajute în seara premierei. Sunt sigur că a făcut-o căci atunci, şi mai apoi, când am luat Marele Premiu pe ţară, cupa dulce a succesului am sorbit-o până la ultimul strop. Dumnezeule Bun, cât de vii îmi sunt amintirile şi azi… Dar şi prietenia atunci înfiripată cu părintele-poet rădăcini adânci a prins în sufletele noastre şi mai dăinuie încă."

Paul Antoniu,
Graiul Maramureşului, Joi, 23 februarie 2006, Serie nouă, Anul XVIII, p. 3

Meniu