„dintru adâncuri am strigat către Tine,
Doamne, auzi-mă…”
Ne întoarcem inevitabil
de unde-am purces,
pe aripile visului purtând
florile şi stelele toate
câte au fost semănate
în Cer şi pe Pământ.
Strigătul sufletului
într-un neostoit refren
asemenea unui ecou
se izbeşte de-un zid
se-ntoarce de unde-a pornit,
neavând mângâierea
ca, vreodată,
să-l fi auzit cineva
– – – – – – – – – – – – – –
Tăcerea – ca un mister –
ce nu-şi arată
măreţul său chip.
Seini, 26 nov. 2013