lui N. Scheianu
dintru cele patru vânturi
la masa Domnului,
fluturii
cete, cete s-adună,
sorbind elixirul vieţii
din seva Cuvântului
neapropiata Lumină…
Zborul lor
peste florile din Eden
interceptându-l
ne descătuşăm din
străvechea obidă.
aducându-ne aminte
că, înainte
de a avea aripi,
asemenea nouă
fluturele a fost
o umilă omidă…
prof. Veronica Babiciu
„La umbra Cuvântului”…
pe „Via Dolorosa”,
cu sufletul fremătând
de durere şi milă,
Veronica îşi despăturează
imaculata-I maramă
şi odată cu sudoarea de sânge
de pe fruntea încoronată cu spini
culege chipul lui „Ecce Homo”,
icoană ce va rămâne de-a pururi
întregii omeniri
mărturia nemărginitei iubiri
a Loganului divin întrupat,
Cuvântul fără de umbră
„ce luminează pe tot omul
ce vine în lume”,
Soarele ce risipind întunericul
niciodată nu va apune
Veronica Babiciu,
– precum odinioară Luca şi Cleopa –
pe drumul spre Emaus
cu sufletul fremătând
întru Lumina neînserată
Corneşti, duminică, 6 martie 2011
înotând solitar
prin oceanul de gânduri
fascinat mă scufund
în adâncuri
până la înţelesul,
dincolo de cuvinte
pipăind „Adevărul
care ne face liberi”.
pe când dormea Adam,
din somnul lui
s-a născut Eva:
Cel mai real vis
Pe care,
deşteptându-se,
L-a trăit aievea
până dincolo de hotarele
nostalgicului Paradis…
prin galaxii…
adâncuri de oceane,
de vorbă cu asteroizii…
Te-am căutat în adierea brizei
Ca un copil
Ce-ntâia oară
privindu-şi cu uimire chipul
se caută în spatele oglinzii…
Din nenumăratele minuni
Săvârşite de Creatorul în lume
Fără de seamăn este
FEMEIA…
Cea-Mai-Frumoasă
Minune,
auroră premergătoare
Luminii
Ce nu mai apune…
Din ziua facerii,
până dincolo de
cea de-apoi,
rămâne icoana Iubirii –
Scara cerească prin care Dumnezeu
Coboară la noi…
