îmi aplec urechea
peste afară
s-ascult Nimicul dacă
mai respiră,
neauzind: nimic,
cred că Nimicul a murit,
Aleluia,
bărbieresc absurdul,
Poezia lăcrimează
înlăuntrul Cuvântului
nerostit.
Momentul izbăvitor
Aştept un anume
timp viitor
acela când
nu va fi timp
– momentul izbăvitor –
fără ani, luni, zile, ore…
fără teama
că oricând pot să mor.
Cât pe-ntuneric,
cât pe lumină
viitorul Netimp
negreşit o să vină.
dincolo de orizont…
nu-mi pare rău
că am să plec de aici
afară doar de primăverile
cu pomii înfloriţi
de Iubirea Sfântă
ce m-a fermecat
în nopţile cu cerul înstelat
şi de măiestrele privighetori
a căror cântece mă deşteptau în zori
Ca toate însă mai presus
nicicând n-aş vrea să mă despart
de „Lumina lumii” fără de apus
ce sufletu-mi l-a mângâiat…
Acestea dacă m-ar urma
dincolo de orizont…
nimic nu aş mai regreta
de ce în urmă am lăsat
de ce-ar mai fi putut să fie
şi nu s-a întâmplat.
Seini, 3 iulie 2011
Mereu scrutez depărtările…
în partea din spate
a desagilor
mi-am înghesuit amintirile
în partea din faţă
iluziile – dezamăgirile
la mijloc – Eu –
purtându-le pe
umărul stâng
râzând şi plângând
mereu scrutez:
d
e
p
ă
r
t
ă
r
i
l
e
.
.
.
Răsărit de soare
lui D.V. Pop
Te iubesc în taină,
cu durere…
arzând în sine-mi
precum
în noapte o lumânare
la capul unui orb
ce adormise
visând
un răsărit de soare.
Pe Calea Lactee
vorbe, vorbe, veşminte
în care am îmbrăcat
nesfârşite
legiuni de iluzii
pornite
în marş triumfal
pe Calea Lactee…
vorbe, vorbe,
nu vă îndepărtaţi
prea mult de către mine…
aşteptaţi-mă să
îmbrac costumul de mire…
Pe Calea Lactee,
în marş nupţial,
oricare ar fi, vorbe-vorbe,
a voastră concluzie
îmi voi lua de mireasă
Cea-Mai-Frumoasă Iluzie…