Augustin COZMUŢA
Sentimentul religios caracterizează profund fiinţa umană şi reprezintă o latură esenţială a dimensiunii sale spirituale. Tocmai de aceea trăirea sentimentului religios nu înseamnă doar inocenţă şi sfântă naivitate, ci presupune şi meditaţie adâncă asupra destinului omului, în principal prin raportarea sa la instanţa supremă a divinităţii. Exhibarea credinţei, inclusiv abordată ca temă poetică, pretinde însă o viziune tainică, discretă şi delicată, spre a transmite cât mai autentic şi mai sensibil sentimentul religios, trezind la fel de tainic emoţie în sufletul semenilor, spre a nu cădea în grandilocvenţă şi, în ultimă instanţă, în impostură intelectuală, iar la nivelul expresiei în artificiozităţi şi convenţionalisme, fie ele şi teologic bine intenţionate. De asemenea precepte se recunoaşte a fi condus în poezia sa şi Gheorghe Pop în volumul Peregrin spre… Dincolo (Editura Eurotip, Baia Mare, 2012), după ce anterior publicase ca debut cartea Învins de iubire (Editura Gutinul, Baia Mare, 1994).
Comentând „cărţile preoţilor noştri”, preotul-profesor Ioan Chirilă din Cluj-Napoca vedea cu îndreptăţire în poezia lui Gheorghe Pop o vrednică tentativă de „restaurare mărturisitoare”, în sensul că, prin trăire şi meditaţie, credinţa religioasă se cuvine să rămână mereu o încercare de reconstrucţie spirituală şi existenţială a omului.
