Imaginea poetică a lui Gheorghe Pop este unitară, aceasta fiind dată, paradoxal, tocmai de căutarea centrifugalului. Înclinăm să credem că structura intimă, originară a poetului este fascinanta scenă de reintrare în propria-i fiinţă, ce o găsim în volumul său „Învins de iubire” apărut la editura „Gutinul” din Baia Mare cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 50 de ani: „Acasă la noi când mă întorc / Mă regăsesc Copil al Minunii / Sunt fericit acasă la noi / De începutul şi capătul lumii”.
Originalitatea poetului constă în viziunile thanatologice, datele acestora sunt ordonate într-o nouă constelaţie, ceea ce îi conferă emblemele originalităţii şi ineditului: „Solemn ca într-o liturghie / stau brazii drepţi cu creştetul în cer / În jurul lor miroase a veşnicie / Şi a tăcere plină de mister”.
Poetul ştie cu măiestrie să-şi drapeze trăirile, bizar, funambulesc, uneori ceremonios, alteori afectat, dar încercând să-şi ascundă proiecţiile alcătuirilor lumii propuse: „O vreme soseşte, a vremurilor toate / Când cerul s-ar sparge, pământul ar arde / de nu i s-ar face Nedreptăţitului / Odată şi odată / Dreptate”.
Autorul nu-şi părăseşte întotdeauna gravitatea, cu versuri melancolice, dezabuzate, încearcă să dea „definiţii” vieţii, reuşind să sensibilizeze cititorul cu metafore inedite: „Mamă, de ce nu m-ai născut / cu inima de piatră / să nu simt cum mă doare / căderea frunzei / şi-a florilor petale / tot mai intens / la asfinţit de gând / când mă înclin spre toamnă”.
